SOCIAL

VIDEO. În acest an, 64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţei în familie

Victimele violenţei continuă să trăiască în tăcere şi să ascundă terorile la care sunt supuse. Aceasta este concluzia campaniei „Protejează familia de violenţă”, desfăşurată de Asociaţia Promo-LEX şi Inspectoratul General de Poliţie din Republica Moldova.

Oamenii au fost informaţi cum să raporteze un caz de violenţă, ce riscă agresorii, dar şi care sunt serviciile gratuite de care pot beneficia victimele.

Specialiştii au mers din casă în casă în localităţi din zece raioane ale Republicii Moldova şi le-au spus oamenilor ce să facă atunci când sunt victime sau martori ai unui caz de agresiune.

„Cazurile sunt fatale, doar pe parcursul anului trecut, ca urmare a actelor de violenţă în familie au decedat 64 de persoane. Prin aceste campanii de informare încercăm să-i îndemnăm pe toţi cetăţenii să nu tolereze actele de violenţă în familie, victimele să solicite ajutor”, a declarat juristul Promo-LEX, Lilia Potâng.

„Din păcate, în societate mai persistă stereotipuri. Multe situaţii am auzit spunându-se că „femeia nebătută este ca şi casa nemăturată”, fapt care ne determină încă o data să continuăm lupta şi să consolidăm eforturile ca să nu mai admitem astfel de cazuri”, a menţionat reprezentantul IGP, Daniela Buzatu.

Campania a durat o lună şi se va incheia pe note muzicale. Pe 24 iunie, în Scuarul Catedralei Mitropolitane va avea loc un concert. Organizatorii îşi propun, astfel, să combată violenţa în familie prin artă.

„Ar fi foarte frumos să mergem cu muzică simfonică, clasică. Parcă suntem fără educaţie, fără cultură, fără simţ - asta ne include nici în rangul vietăţilor. Nici printre animale nu se întâmplă ce este în ultima vreme între oameni”, a menţionat şefa Direcţiei Cultură a municipiului Chişinău, Lucia Culev.

Pe scenă vor urca interpreţi şi ansambluri de muzică populară, precum surorile Osoianu, „Edera”, „Plăieşii”. După care vor urma piese simfonice de Johann Sebastian Bach şi Eugen Doga, Constantin Rusnac, Anatol Chiriac. Vor evolua şi solişti de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Concertul va începe la ora 18:00.