Vacanţa de Paşte s-a terminat, se apropie susţinerea pretestărilor
Sursa foto:alba24.ro Vizualizari:

Vacanţa de Paşte s-a terminat, se apropie susţinerea pretestărilor

De mâine elevii revin la ore, iar cei din clasele a noua şi a douăsprezecea urmează să susţină pretestări. Scopul simulărilor este de a vedea dacă elevii sunt pregătiţi pentru sesiunea de examene din vară, scrie portalul Diez.md.

Elevii din clasa a 12-a, care au studiat în altă limbă, vor susţine pretestarea la limba şi literatura română, pe data de 18 aprilie. Cei din clasele a noua o vor susţine pe data de 19 aprilie.
 
Pe data de 20 aprilie încep pretestările pentru elevii din şcolile şi liceele cu predare în limba română. Simulările vor dura până la data de 27 aprilie. Lucrările nu vor fi notate, iar rezultatele vor fi comunicate elevilor.
 
Următoarea vacanţă a elevilor va fi cea de vară, care va dura 92 de zile, între 01.06.2018 – 31.08.2018. Pentru elevii claselor absolvente, a IX-a şi a XII-a, situaţia academică se va încheia până la 25.05.2018.
 
Sesiunea de examene din vară se va desfăşura în perioada 04 – 14 iunie, 2018 - clasa a IX-a şi 05 – 22 iunie, 2018 - clasa a XII-a.
Similare