SOCIAL

Un tânăr de 19 ani a murit în urma unui accident rutier produs la Ungheni

post-img

Un tânăr de 19 ani din Ungheni a murit în urma unui accident produs aseară pe şoseaua de centură a oraşului Ungheni.

Solicitat de IPN, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Ungheni, Cristina Vicol, a spus că la faţa locului s-a stabilit că un conducător auto, de 41 de ani, din oraşul Călăraşi, deplasându-se pe şoseaua de centură a oraşului Ungheni, a lovit un pieton de 19 ani.

În cadrul audierilor, şoferul ar fi declarat poliţiştilor că pietonul brusc a ieşit în faţa camionului într-un loc neiluminat pe traseu şi nu purta vesta luminescent-reflectorizantă. În urma accidentului rutier, pietonul a decedat până la venirea ambulanţei. Şoferul a fost testat cu alcooltestul, care a arătat că nu consumase alcool.