SOCIAL

Timp de 24 de ore, 14 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră

post-img

Încălcarea regimului zonei de frontieră, trecerea ilegală a bunurilor, prezentarea actelor false sunt doar unele dintre acţiunile ilegale depistate de autorităţi pe parcursul a 24 de ore la frontiera Republicii Moldova.

În acest sens: 
- 14 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră şi cel al punctelor de trecere;
- o tentativă de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
- cinci persoane au prezentat acte falsificate şi nevalabile;
- doi cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
- trei şoferi documentaţi pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor;
- două persoane în conflict cu legea au fost reţinute, urmare a schimbului de informaţii cu organele de ocrotire a normelor de drept naţionale.

La doi cetăţeni moldoveni nu le-a fost autorizată intrarea în Federaţia Rusă, iar la alţi doi conaţionali în Uniunea Europeană. Din Rusia a fost deportat un moldovean, din UE - doi.

Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 43.632 de traversări, iar cel de mijloace de transport - 11.238 de traversări.

În scopul susţinerii participanţilor la traficul transfrontalier prin oferirea posibilităţii de a opta pentru un traseu cât mai puţin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată aplicaţia „TRAFIC ONLINE”. Aplicaţia pune la dispoziţie informaţii privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare şi camioane.