SOCIAL

Satul Aluatu, din raionul Taraclia, se înfrăţeşte cu comuna Săpoca, din judeţul Buzău

post-img

Satul Aluatu din raionul Taraclia şi comuna Săpoca din judeţul Buzău au pus bazele unei înfrăţiri între localităţi. Delegaţia de peste Prut a vizitat, vineri, 22 martie, şcoala din satul Aluatu, renovată în vara anului trecut la iniţiativa Asociaţiei „UNIREA-ODIP”, care a organizat o campanie de strângere de fonduri în acest scop.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei, primarul comunei Săpoca, Iulian Manea, viceprimarul Ilie Ion şi un consilier local au vizitat şcoala renovată din Aluatu şi au dăruit localităţii Declaraţia de Unire semnată de Săpoca în Anul Centenar.

„Unirea se face prin fapte concrete, inclusiv prin aceste înfrăţiri, am reuşit să stabilim un dialog dintre Săpoca şi Aluatu, iar în cel mai scurt timp va fi semnat şi Acordul de Cooperare”, a declarat preşedintele asociaţiei „UNIREA-ODIP”, Vlad Bileţchi.

În vara anului 2018, unioniştii au renovat şcoala din satul Aluatu, singura cu predare în limba română din raionul Taraclia, şi care se afla într-o stare dezastruoasă.