SOCIAL

Proiectul european de modernizare şi extindere a sistemului de alimentare cu apă în oraşul Făleşti este aproape gata

Proiectul european de modernizare şi extindere a sistemului de alimentare cu apă în oraşul Făleşti e gata în proporţie de peste 70 la sută. Lucrările începute în luna martie sunt în toi, iar până la sfârşitul lunii noiembrie, ar urma să fie încheiate. Locuitorii oraşului aşteaptă cu nerăbdare noul apeduct modern, mai ales că locuinţele lor nu au fost asigurate până acum cu apă potabilă de calitate.

Oamenii din Făleşti vor să uite cât mai curând de vremurile în care livrarea apei era întreruptă ori de câte ori apăreau defecţiuni la vechiul apeduct.

Din cauza consumului îndelungat de apă de proastă calitate, mulţi locuitorii din Făleşti spun că au probleme dentare.Problema alimentării cu apă a oraşului Făleşti este mai veche. Apeductul şi sistemul de canalizare au fost construite încă în perioada URSS, iar de atunci nu s-au mai făcut lucrări de modernizare, povesteşte primarul oraşului. Dar în curând, cinci mii de locuitori ai oraşului vor avea apă potabilă de calitate. Şi asta datorită implementării proiectului european de îmbunătăţire a serviciilor de alimentare cu apă a oraşului Făleşti.

ALEXANDRU SEVERIN, primarul oraşului Făleşti: „Bugetele locale, actuale, a APL-urilor nu ne permit ca să facem aceste lucrări din bugetul local. Datorită acestui proiect, locuitorii oraşului Făleşti se vor bucura de condiţii europene. Infrastructura va fi modernizată. Vom reduce pierderile care au loc de apă, în timpul avariilor, pentru că după cum am menţionat, reţelele sunt destul de uzate.”

Până acum, lucrările planificate în cadrul proiectului au fost finalizate în proporţie de peste 70 la sută, respectându-se toate termenele, spun responsabilii de lucrări.

STANISLAV PROCOPEŢ, şef de şantier: „La conducta nouă construită, care va avea o lungime de aproximativ 31 de kilometri, vor fi montaţi hidranţi antiincendiari în număr de 62 de bucăţi, cu nonectarea branşamentelor la consumatori în număr de 1567 de bucăţi. Branşamentele vor avea montate contoare cu module de citire la distanţă. Ceea ce înseamnă că atunci când vine să preia datele, controlorul nu trebuie să intre în ogradă, să caute stăpânul, de pe stradă a preluat datele şi le-a prelucrat foarte frumos.”

Valoarea proiectului este de aproape 36 de milioane de lei. 90 la sută din această sumă e oferită de Uniunea Europenă, iar restul banilor sunt achitaţi din bugetul local al oraşului Făleşti.