SOCIAL

Proiect de lege privind circulaţia în traficul internaţional a automobilelor transnistrene

post-img

Înregistrarea mijloacelor de transport cu numere din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului – pentru accesul în traficul internaţional – va fi efectuată în subdiviziunile Agenţiei Servicii Publice din Tiraspol şi Râbniţa.

Înregistrarea se va face în baza documentelor confirmative ce atestă domiciliul persoanei şi dreptul de proprietate asupra vehiculului, însoţite de o declaraţie pe proprie răspundere cu privire la veridicitatea informaţiilor din aceste acte.

Prevederile se conţin într-un proiect de lege propus în vederea asigurării realizării Deciziei protocolare privind accesul în traficul internaţional al mijloacelor de transport din stânga Nistrului şi municipiul Bender, scrie IPN.

Mijloacele de transport înregistrate în baza prezentei legi pot fi înstrăinate fără achitarea drepturilor de import dacă sunt vândute persoanelor cu domiciliu în localităţile din stânga Nistrului şi municipiul Bender sau persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător în unităţile administrativ-teritoriale din regiunea transnistreană. În cazul în care mijloacele de transport sunt înstrăinate persoanelor cu domiciliu în dreapta Nistrului, se vor achita drepturi de import.

Pentru a evita eventuale eschivări de la plata drepturilor de import, persoanele care îşi au domiciliul în altă parte decât în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender nu vor putea conduce pe drumurile naţionale mijloace de transport înregistrate în baza respectivei legi.

La sfârşitul lunii aprilie a anului 2018, Chişinăul şi Tiraspolul au ajuns la un consens în ceea ce priveşte mecanismul de admitere a autovehiculelor din regiunea transnistreană în traficul internaţional. Potrivit acordului, posesorii de maşini din regiunea transnistreană vor primi plăcuţe neutre şi vor fi admişi în traficul internaţional începând cu 1 septembrie 2018.