SOCIAL

Peste 30 de femei au alergat în semn de solidaritate cu femeile care luptă cu cancerul mamar. Acţiunea a fost organizată de Organizaţia de Femei a PAS

post-img

susţinere pentru femeile diagnosticate cu cancer mamar. Organizaţia de Femei a PAS s-a înregistrat în cursa Run Pink Moldova şi a participat la cel mai mare eveniment sportiv caritabil din Europa dedicat Sănătăţii Femeii, Race for the Cure.

În cursă s-au înrolat femei de diferite vârste care susţin modul de viaţă activ şi sănătos, dar şi deputaţii PAS, Ana Oglinda, Marina Morozova, Dumitru Alaiba, Iulia Dascălu.

În context, deputata PAS, medică de profesie, Ana Oglindă a spus: ,,Vrem ca femeile care trec prin această suferinţă să ştie că nu sunt singure. Controlul regulat la medic este foarte important. Orice problemă descoperită din timp este mult mai simplu de tratat.”
 
Victoria Cebotari Lungu a venit să participe la această cursă de alergare pentru că şi ea a fost diagnosticată cu cancer mamar, iar tratamentul îl urmează până în prezent. Ea este un exemplu de succes în lupta cu cancerul la sân, pentru că e vindecată. Spune că a trecut cu greu prin toate etapele, dar le mulţumeşte medicilor că au depistat boala în faza incipientă.
 
Deputata PAS, Marina Morozova a adăugat: ,,Ne solidarizam cu toate femeile care au suferit şi suferă de această boală. Îndemnăm toate femeile să aibă grijă maximă de sănătatea lor.”
La  final de eveniment,  unele femei şi-au donat părul, iar altele au contribuit financiar.