SOCIAL

Peste 1100 de elevi au ales învăţământul profesional dual

post-img

În anul de studii 2018-2019, peste 1100 de elevi din 25 de instituţii de învăţământ profesional tehnic din Republica Moldova au ales să-şi facă studiile în cadrul sistemului dual. Aproximativ 70 de companii private şi instituţii de stat au oferit locuri pentru instruirea acestora. Datele au fost furnizate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

În cadrul învăţământului dual, elevii dedică 70% din ore instruirii practice la întreprindere şi 30% - instruirii teoretice la şcoala profesională. Pe lângă bursa de studii, elevii primesc şi un salariu ce constituie 2/3 din cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real.

La finalul studiilor, care durează cel mult doi ani, absolventul primeşte din partea companiei o confirmare că este specialist certificat cu experienţă.

Potrivit Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în anul de studii 2017-2018, în perioada pilotării acestui tip de învăţământ, aproximativ 50 de companii au încheiat contracte de ucenicie cu aproximativ 600 de elevi, numărul acestora fiind de doar 100 în anul de studii 2016-2017.

Învăţământul dual este implementat pe întreg teritoriul Republicii Moldova, începând cu acest an de studii şi prevede ca instituţiile de învăţământ profesional tehnic, şcoli, colegii şi centre de excelenţă, în baza unui acord comun cu agenţii economici, să poată iniţia procedura de formare profesională prin sistem dual. Reforma în domeniu este desfăşurată cu susţinerea Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei, transmite Moldpres.