SOCIAL

Opt kilograme de marijuana, depistate în Cahul: Doi membri ai grupării criminale – reţinuţi

post-img

Ofiţerii Direcţiei Combaterea Crimelor Grave ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, au documentat activitatea infracţională a unui grup criminal care cultivau şi prelucrau plante de cânepă.

În urma activităţilor de investigaţie demarate în luna iulie-octombrie 2019, de către ofiţerii de investigaţie a Direcţiei Combaterea Crimelor Grave au fost acumulate informaţii precum că,  în raionul Cahul membrii unui grup infracţional  au plantat pe mai multe terenuri din raionul Cahul  plante de cânepă cu scopul comercializării ulterioare şi obţinerii de profit.  
 
La 6 noiembrie 2019, având informaţia precum că unul din membrii grupului intenţionează să transporte o cantitate de droguri pentru comercializare, ofiţerii de investigaţie în comun cu PCCOCS şi cu  suportul BPDS „Fulger”, au efectuat mai multe percheziţii la domiciliile figuranţilor, în urma cărora au fost reţinuţi doi bărbaţi  cu vârsta de 29 şi  54 de ani,  iar alţi figuranţi urmează a fi supuşi măsurilor de investigaţie.
 
Ca urmare a  percheziţiilor, poliţiştii  au depistat şi ridicat o armă de foc cu calibrul 12 mm deţinută ilegal, 68 cartuşe calibrul 12 mm şi 22 cartuşe cu calibrul 5,6 mm, plante de cânepă uscate, pregătite pentru comercializare, mai multe pungi şi saci cu marijuană, în total fiind ridicate  aproximativ 8 kg de marijuană, în urma realizării, aceştia urmau să obţină un profit de peste 300 000 lei.   
 
În total au fost ridicate aproximativ 8 kg de marijuană, în urma realizării, aceştia urmau să obţină un profit de peste 300 000 lei.
 
Ambele persoane au fost reţinute pentru 72 de ore.
 
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii  riscă  închisoare  de la 7 la 15 ani.