Militarii din Cahul au câştigat Cupa ministrului Apărării la probele aplicativ-militare
Sursa foto:army.md Vizualizari:

Militarii din Cahul au câştigat Cupa ministrului Apărării la probele aplicativ-militare

Militarii din Brigada de infanterie motorizată „Dacia” au câştigat Cupa ministrului Apărării la probele aplicativ-militare, eveniment sportiv desfăşurat în Armata Naţională în perioada 22-24 mai curent. Pe locul doi s-au clasat militarii din Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger”, iar locul trei a revenit studenţilor Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.

Prezent la evenimentul de premiere, care a avut loc în Brigada de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”, ministrul Apărării Eugen Sturza a înmânat cupa câştigătorilor, menţionând că pentru un militar profesionist condiţia fizică este obligatorie.

„Pe lângă calităţi profesionale excelente, un militar trebuie să dispună şi de o pregătire fizică la fel de bună, iar aceste competiţii vin să demonstreze că instituţia de apărare acordă o atenţie deosebită acestui element. Mă bucur că avem militari buni, pregătiţi şi din punct de vedere fizic şi sunt sigur că ei ne vor reprezenta onorabil şi la competiţii sportive naţionale şi internaţionale”, a spus Eugen Sturza.

Potrivit şefului Serviciului Pregătire fizică al Direcţiei Instruire Întrunită şi Doctrine, colonel Vasile Olednic, la competiţia din acest an au participat 13 echipe din toate unităţile Armatei Naţionale, care au concurat la următoarele probe sportive: triatlon, poliatlon, aruncarea grenadei de mână, trageri din pistol TT — proba sportivă şi combinată, trageri din puşcă şi ştafeta mixtă.

Cupa ministrului Apărării se desfăşoară anual, iar scopul competiţiei este îmbunătăţirea performanţelor sportive ale militarilor Armatei Naţionale.

Similare
RECOMANDĂRI