SOCIAL

Indemnizaţiile veteranilor pentru spaţiul locativ se vor transmite prin succesiune

post-img

Indemnizaţiile unice pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ, acordate veteranilor, în cazul decesului beneficiarului după adoptarea deciziei Comisiei speciale, vor putea fi ridicate de către succesori. O prevedere în acest sens se conţine într-un proiect de hotărâre propus de către Ministerul Finanţelor.

În prezent, veteranii au dreptul la alocarea unei indemnizaţii unice pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ. Însă, drepturile derivate din prevederile hotărârii nu se transmit prin succesiune.

Autorităţile publice locale au semnalat că au fost înregistrate cazuri, în care beneficiarii au decedat după aprobarea hotărârii respective sau după adoptarea deciziei Comisiei speciale privind acordarea îndemnizaţiilor unice şi nu au reuşit s-o primească. Astfel, că membrii familiilor beneficiarilor se confruntă, în continuare, cu dificultăţi, neavând condiţii adecvate de trai. În ultimii trei ani s-au înregistrat nouă semnale în acest sens de la autorităţile publice locale.

În vederea acordării de suport din partea statului familiilor veteranilor, Ministerul Finanţelor propune ca, în cazul decesului beneficiarului de indemnizaţie unică după adoptarea deciziei Comisiei speciale, drepturile derivate din prevederile hotărârii să fie transmite prin succesiune.

MF mai menţionează că promovarea proiectului dat va fi executată în limita alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat în acest scop. În anul curent suma prevăzută în buget pentru acordarea îndemnizaţiilor unice pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ este de 8,5 milioane de lei.