SOCIAL

Guvernul României a oferit 2,8 milioane de lei pentru condiţii europene de educaţie a copiilor din satul Mateuţi, raionul Rezina

Guvernul României a oferit 2,8 milioane de lei pentru ca toţi copiii din satul Mateuţi să aibă o grădiniţă modernă. De la inaugurare au trecut doia ani iar cei mici au jucării, cărţi şi condiţii europene de educaţie.

Clădirea a fost reparată, are acoperiş, uşi şi ferestre, pardoseli, toate noi. A fost instalat şi un sistem de încălzire şi ventilaţie şi a fost amenajată toată curtea. Aceasta este doar una dintre cele aproape o mie de grădiniţe modernizate cu sprijinul României.  

Acum copii sunt mereu cu zâmbetul pe buze. Ei vin cu drag la grădiniţă si pregătesc spectacolul dedicat mămicilor de 8 martie.

 După renovarea grădiniţei "Steluţa", copiii au primit în dar şi o mulţime de cărţi şi jucării.

Copiii din satul Mateuţi aveau mare nevoie de o grădiniţă modernă şi de aceea România a oferit aproape 3 milioane de lei. Copiii sunt viitorul, iar educaţia celor mici trebuie să fie o prioritate.

Cei 22 de angajaţi şi cei 67 de micuţi au acum toate condiţiile pentru muncă, joacă, odihnă şi studiu.

Şi blocul alimentar arată ca nou, de parcă acum s-au făcut reparaţii, deşi au trecut deja doi ani. Aici se pregătesc bucate gustoase şi sănătoare pentru cei mici. Apa potabilă vine prin noua reţea de alimentare şi nu mai este adusă de la fântână.

Directorul grădiniţei "Steluţa" se mândreşte că în ultimul an a crescut şi numărul copiilor care frecventează grădiniţa.

„În instituţie activează trei grupe, cu un număr de 67 de copii. Fiecare grupă dispune de boxe, de televizoare, de laptopuri, de centre care sunt dotate cu material distributu demonstrativ ca procesul educaţional să fie fie efectuat la nivel”, a spus NATALIA SEVERIN, director grădiniţă.

Grădiniţa "Steluţa" din satul Mateuţi, raionul Rezina, a fost renovată în cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României.