SOCIAL

Două persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit aseară într-un restaurant din Chişinău

post-img

Un restaurant din sectorul Râşcani al capitalei a fost cuprins de flăcări în această seară. Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, la faţa locului au intervenit patru echipe de salvatori şi pompieri.

În urma incendiului două persoane au avut de suferit. Este vorba de doi bărbaţi, cu vârste de 24 şi 54 de ani, care au fost transportaţi la spital cu arsuri pe mâini.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, către ora 21:30 a fost anunţată localizarea incendiului, fără să mai existe risc de extindere a focului.

De foc şi fum dens a fost afectat interiorul restaurantului, pe o suprafaţă încă nedeterminată. Internauţii scriu că la faţa locului are loc o nuntă, iar un chelner a vărsat din greşeală alcool în şemineu.  

Specialiştii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă urmează să efectueze cercetări pentru stabilirea circumstanţelor şi cauzei incendiului.