SOCIAL

Dialoguri şi dezbateri literare la „Zilele Literaturii Române”

A cincea ediţie a Zilelor Literaturii Române s-a desfăşurat la Chişinău. Evenimentul adună, tradiţional, scriitori de pe cele doua maluri de Prut şi presupune dialoguri interactive cu cititorii, dezbateri literare şi lecturi.

Zilele Literaturii Române au fost inaugurate cu premiera filmului Soldaţii. O poveste din Ferentari, după romanul omonim al lui Adi Schiop, în regia Ivanei Mladenović. Scriitori români din Bruxelles, Cluj, Bucureşti, Iaşi, Botoşani au venit la Chişinău pentru a participa la trei seri de poezie, proză, eseu. Printre locaţiile unde cititorii s-au întâlnit cu autorii de cărţi au fost: Librăria din Centru, Casa Dacă, Atelierul La Cocoşul Roşu, licee şi biblioteci.

Evenimentul, organizat de Uniunea Editorilor din Republica Moldova, împreună cu Editura Cartier şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, a avut mai mulţi parteneri, inclusiv licee din Chişinău. Dezbaterile au fost publice, iar cititorii s-au bucurat să primească autografe de la autorii cărţilor preferate.

Despre acest festin literar s-a discutat în cadrul emisiunii Obiectiv Comun de la TVR MOLDOVA.

Emisiunea integrală o puteţi vedea aici: https://www.facebook.com/TVRMoldova/videos/2289910087890873/