SOCIAL

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

post-img

Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, primii apostoli ai creştinismului. Sărbătoarea are loc după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcţie de data Paştilor.

Sărbătoarea datează încă din secolul al II-lea al erei creştine şi evlavia credincioşilor s-a materializat în ridicarea de biserici pe locul martirajului lor. Din Sfânta Evanghelie, cunoaştem că Sfântul Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea Apostoliei. Sf. Petru a devenit un adept zelos şi este primul care l-a numit pe Iisus „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”. După Pogorârea Sf. Duh la Rusalii, Sf. Petru este cel dintâi care vesteşte poporului evreu pe Iisus Hristos cel răstignit şi înviat, îndemnându-i pe toţi la pocăinţă şi întoarcere la credinţă, scrie Moldpres.

De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel sunt legate mai multe obiceiuri şi tradiţii. Astfel, se consideră că din această zi, cucul şi privighetoarea nu mai cântă. Pentru sporul casei şi pentru sănătate, la Biserică se sfinţesc colaci, lumânări, mere, care ulterior se împart celor săraci. Totodată, se zice că dacă tună şi fulgeră în ziua Sf. Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

„Cei doi sfinţi sunt cinstiţi împreună pentru că amândoi au fost martirizaţi în această zi a anului 67. Înainte de chemarea la apostolie, Petru s-a numit Simon. Sfântul Apostol Pavel s-a numit la început Saul, iar după convertire a primit numele Pavel. Deşi Petru a fost un simplu pescar, iar Pavel un învăţător al Legii, amândoi au mărturisit dragostea pentru Hristos până la jertfă: Petru a fost crucificat cu capul în jos, iar Pavel decapitat”, indică mai multe cărţi bisericeşti.

Apostoli Petru şi Pavel sunt şi autori de epistole incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament. Alte surse indică că cei doi Apostoli sunt ocrotitori ai celor lipsiţi de libertate. Asta pentru că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei – în anumite perioade Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.

De asemenea, astăzi sunt omagiaţi toţi cei care poartă numele Petru şi Pavel sau derivatele acestora – Petronela, Paul, Paula, Paulin, Paulina, Petre, Petruţ ş.a. Mai multe sate şi oraşe din ţară sărbătoresc hramurile localităţilor.

În Republica Moldova, numele Petru şi Pavel sunt unele dintre cele mai populare, după Ion, Maria şi Ana.