SOCIAL

Codul galben privind riscul de răspândire a rujeolei, anulat

post-img

Codul galben privind riscul de răspândire a rujeolei a fost anulat de autorităţi. Decizia a fost luată ieri, 13 februarie, în cadrul şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, cu participarea specialiştilor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică şi conducătorilor instituţiilor medico-sanitare, transmite MOLDPRES.

Decizia a fost luată după ce s-a stabilit dinamica în descreştere a îmbolnăvirilor de rujeolă. Este vorba de patru cazuri în luna decembrie 2018, două cazuri în luna ianuarie curent, un caz confirmat şi un caz în investigare în luna februarie curent. Totodată, autorităţile au anunţat că nivelul de vaccinare pe ţară a crescut până la 95%. În acest context, Comisia a decis anularea Codului galben pentru rujeolă la nivel naţional şi trecerea la supravegherea acestei infecţii în regim de rutină, cu condiţia menţinerii nivelului de vaccinare pe ţară.

După trei ani de lipsă a cazurilor de rujeolă (2015-2017), în anul 2018 în Republica Moldova au fost înregistrate 340 de cazuri. De rujeolă au fost afectate 15 din 44 teritorii administrative ale ţării, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în raioanele Ceadâr Lunga – 164, raioanele Vulcăneşti şi Soroca – câte 35, Drochia – 21, Ungheni – 20, mun. Chişinău – 19. 

Rujeola este o maladie extrem de contagioasă şi se răspândeşte rapid. Primul semn al infecţiei este febra înaltă, care se menţine 1-7 zile. Erupţiile generalizate apar după 3-4 zile de la debutul febrei. Pneumonia este cauza cea mai frecventă de deces în rujeolă.

Rujeola poate fi prevenită doar prin vaccinare. În ţara noastră, vaccinarea este efectuată cu vaccin combinat contra rujeolei, oreionului şi a rubeolei (ROR), la vârstele de un an, 6-7 ani, 14-15 ani. Vaccinarea este gratuită pentru toate persoanele eligibile.

Sursa: Moldpres