SOCIAL

Cea de-a patra ediţie a Forumului pentru Inovaţii în Guvernare va avea loc la Chişinău

post-img

Peste 200 de specialişti în domeniul sectorului public, atât naţionali, cât şi internaţionali, se întrunesc la Forumul Regional pentru Inovaţii în Guvernare, cu genericul „Spre Obiectivele Globale prin Guvernare Eficientă”.

Forumul are scopul de a face schimb de experienţă şi practici pozitive în ceea ce priveşte modernizarea serviciilor publice, astfel încât acestea să fie mai aproape şi pentru oameni. Acesta este organizat de Laboratorul de Inovaţii Sociale din Moldova (MiLab), în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Cancelaria de Stat şi Entitatea ONU pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women).

Evenimentul va avea loc la Chişinău, Palatul Republicii, între 14 - 16 noiembrie.

Vorbitori ai forumului vor fi:
●       Pavel Filip, prim-ministru al Republicii Moldova;
●       Rastislav Vrbensky, vicedirector, Biroul Regional PNUD pentru Europa şi CSI;
●       Peter Kažimír, ministrul Finanţelor al Republicii Slovacia.

Agenda detaliată pentru 3 zile poate fi accesată aici: http://bit.ly/2zshcIn

Evenimentul se va axa pe trei domenii prioritare:

 *   Modernizarea serviciilor publice prin aplicarea metodelor inovatoare;
 *   Aplicarea abordărilor experimentale în elaborarea de politici;
 *   Metodele inovatoare de creştere a eficacităţii sectorului public.