SOCIAL

Cadrele didactice din municipiul Chişinău vor munci de acasă

post-img

Toţi angajaţii instituţiilor de învăţământ din municipiul Chişinău, de mâine, 16 martie, vor munci de la domiciliu.

Direcţia generală educaţie, tineret şi sport din mun. Chişinău a emis o circulară prin care informează directorii instituţiilor de învăţământ general (preşcolar, primar, secundar şi extraşcolar) despre necesitatea stabilirii, prin ordin intern, a locului de muncă al angajaţilor la domiciliu.

Potrivit notei publicate pe reţelele de socializare, cadrele didactice şi cele didactice auxiliare urmează să monitorizeze zilnic starea sănătăţii în rândul copiilor/elevilor prin telefon sau alte mijloace tehnice de comunicare. Rezultatele monitorizării vor fi înscrise într-un registru de evidenţă al grupei/clasei elaborat individual de cadrul didactic şi vor fi transmise conducerii instituţiei de învăţământ.

Directorii instituţiilor vor raporta zilnic DGETS (patronilor) dinamica situaţiei epidemiologice în rândul copiilor/elevilor şi angajaţilor din instituţiile de învăţământ.

Cadrele didactice sunt încurajate de a propune elevilor utilizarea eficientă a timpului prin diverse activităţi de consolidare, aprofundare şi dezvoltare a competenţelor specifice la disciplinele şcolare.

Măsura luată de Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a municipiului Chişinău face parte din acţiunile de prevenire a infecţiei cu COVID-19. Comisia Naţională extraordinară de sănătate publică a instituit la 13 martie curent, Cod Roşu la nivel naţional în legătură cu situaţia epidemiologică prin infecţia cu COVID-19.