SOCIAL

Blocul Unităţii Naţionale a donat sute de cărţi elevilor de la gimnaziul ,,Ion Vatamanu'' din Pîrliţa

Biblioteca gimnaziului ,,Ion Vatamanu'' din satul Pîrliţa este de astăzi mai bogată în carte românească. Blocul Unităţii Naţionale a donat sute de volume în cadrul Campaniei ,,100 de mii de de cărţi pentru Centenar".

Elevii s-au arătat entuziasmaţi, mai ales că duceau lipsă de literatură română. În semn de recunoştinţă, au recitat poezii şi au dansat Hora Unirii.

500 de volume au ajuns în biblioteca Gimnaziului ,,Ion Vatamanu'' din satul Pîrliţa. Reprezentanţii Blocului Unităţii Naţionale spun că nu puteau trece cu vederea lipsa de carte românească.

Alte sute de volume urmează să ajungă şi în nordul Republicii Moldova, acolo unde peste 70 la sută din literatură este cu grafie chirilică. Elevii au ţinut să mulţumească prin cântece şi poezii patriotioce.