SOCIAL

Aproximativ 13000 de cutii cu produse pentru nou-născuţi au fost distribuite în mai multe maternităţi din Republica Moldova

post-img

Aproximativ 13 mii de cutii cu bunuri pentru nou-născuţi au fost distribuite, în cadrul programului guvernamental „O nouă viaţă”. Programul a fost lansat la 1 decembrie 2018.

Cele mai multe cutii au fost distribuite în maternităţile din municipiul Chişinău şi oraşul Bălţi, urmate de raioanele Cahul, Ungheni, Ialoveni, Criuleni, Orhei, Floreşti, Hânceşti, etc. 

Fiecare cutie cu produse pentru nou-născuţi conţine hăinuţe, păturică, set de lenjerie de pat pentru copii, pernuţă ortopedică, scutece, produse de igienă, recomandate pentru primele luni de la naştere, şerveţele umede de unică folosinţă, jucărie de pluş, plic pentru externare, saltea şi materiale informaţionale pentru mămici. Toate articolele sunt de producţie autohtonă, cu excepţia pachetului de scutece.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, programul este are drept scop susţinerea a familiilor tinere pentru asigurarea necesarului de bunuri la naşterea copiilor din Republica Moldova.