SCI-TECH

Prima imagine a unei găuri negre. A fost fotografiată de o reţea de opt telescoape din întreaga lume

post-img

Astronomii au realizat prima imagine a unei găuri negre, care este situată într-o galaxie îndepărtată. Aceasta are 40 de miliarde de kilometri - de trei milioane de ori mai mare decât Pământul - şi a fost descrisă de oamenii de ştiinţă ca fiind "un monstru", scrie BBC.

Gaura neagră este la o distanţă de 500 milioane de miliarde de km distanţă şi a fost fotografiată de o reţea de opt telescoape din întreaga lume.

Detaliile au fost publicate astăzi în Astrophysical Journal Letters.

Profesorul Heino Falcke, de la Universitatea Radboud din Olanda, care a propus experimentul, a declarat pentru BBC News că gaura neagră a fost găsită într-o galaxie numită M87.

"Ceea ce vedem este mai mare decât dimensiunea întregului nostru sistem solar", a spus el.

"Are o masă de 6,5 miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui. Şi este una dintre cele mai grele găuri negre din câte cunoaştem, este un monstru absolut, campioana la categoria grea a găurilor negre din Univers", a mai declarat profesorul.

Imaginea arată un inel de foc intens, strălucitor, aşa cum îl descrie prof. Falcke, înconjurat de o gaură întunecată, circulară. Haloul luminos este cauzat de căderea gazului supraîncălzit în gaură. Lumina este mai strălucitoare decât toate miliardele de alte stele din galaxie combinate - de aceea poate fi văzută la o asemenea distanţă de Pământ.

Marginea cercului întunecat din centru este punctul în care gazul intră în gaura neagră, care are o forţă gravitaţională atât mare, că nici măcar lumina nu poate scăpa.