Romania La Zi

Ziua Armatei Române, marcată prin ceremonii militare şi religioase

post-img

Ziua Armatei Române va fi marcată astăzi prin ceremonii militare şi religioase, depuneri de coroane la mormintele şi monumentele dedicate eroilor, precum şi prin manifestări culturale tematice.

La 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei Române. Cu această ocazie, va fi arborat Drapelul naţional la sediile instituţiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi vor fi organizate ceremonii militare şi activităţi comemorative în toate garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării, potrivit Ministerului Apărării Naţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la ceremonia militară care va avea loc cu prilejul Zilei Armatei Române în Parcul Carol din Bucureşti, de la ora 15:00.

Premierul Mihai Tudose va fi prezent la Carei, în judeţul Satu Mare, unde la Ansamblul Monumental "Glorie Ostaşului Român" va avea loc, de la ora 12:00, o ceremonie militară de depunere de coroane de flori.

După-amiază, de la ora 15:00, şeful Guvernului va participa la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Armatei României la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I din Bucureşti.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, va participa la manifestările organizate la Păuliş, Carei şi Bucureşti.

Potrivit MApN, începând cu ora 8:30, ministrul Fifor va fi prezent la ceremonia militară de depunere de coroane de flori de la Monumentul Eroilor din Păuliş, judeţul Arad, iar de la ora 11:30, la manifestările de la Ansamblul Monumental "Glorie Ostaşului Român", din Carei, judeţul Satu Mare.

În Bucureşti, ministrul Apărării va participa, începând cu ora 15:00, la o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, precum şi la depunerea jurământului militar de către studenţi şi cursanţi din instituţii militare de învăţământ.

De la ora ora 17:00, Fifor va susţine o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatrele de operaţii, iar de la ora 21:45 va asista la un concert al Muzicii Reprezentative a MApN, desfăşurat la Berăria H, din Parcul Herăstrău.

De asemenea, ceremonii militare vor avea loc şi în Tulcea, Mangalia, Constanţa şi Brăila.

Drapelul României va fi întregit miercuri la Carei, cu ocazia Zilei Armatei Române, de reprezentanţii Ştafetei Veteranilor Invictus. Este primul an în care ştafeta parcurge trei trasee, fiecare având desemnată o culoare a tricolorului: traseul Iaşi — Carei poartă culoarea albastră, traseul Bucureşti — Carei poartă culoarea galbenă şi traseul Craiova — Carei poartă culoarea roşie.

Ştafeta Veteranilor Invictus 2017 a presupus alergarea pe 35 de tronsoane, măsurând un total de 2.396 de kilometri, de către aproximativ o sută de voluntari, biciclişti însoţitori şi coordonatori pe trei trasee, care se vor reuni la Carei, ultima localitate românească eliberată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ştafeta Veteranilor a fost organizată de Asociaţia Voluntarilor Invictus România, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu mai multe asociaţii ale veteranilor de război şi ale cadrelor militare în rezervă şi retragere şi cu autorităţile locale, relatează Agerpres.