VIDEO. Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, primit la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, primit la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său elveţian, Alain Berset. Primirea cu onoruri militare a avut loc pe platoul de ceremonii.

Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, iar la finalul întrevederii vor susţine o declaraţie de presă comună.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor vor fi abordate modalităţile de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, inclusiv contribuţia financiară elveţiană la Fondul de Coeziune al UE, precum şi teme regionale.

'Vizita în România se înscrie în contextul intensificării dialogului bilateral, respectiv al preluării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019. Astfel, discuţiile se vor concentra şi asupra relaţiei Elveţiei cu Uniunea Europeană', se arată în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta cu această ocazie priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE şi va asigura, cu acest prilej, partea elveţiană că România va continua să sprijine, inclusiv din această poziţie, promovarea unui dialog deschis şi constructiv, reciproc avantajos, între Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană în toate aspectele acestei relaţii.

Vizita oficialului elveţian în România a început miercuri şi are loc la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Similare