Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Preşedintele Klaus Iohannis se consultă, astăzi, cu formaţiunile parlamentare pentru desemnarea unui premier

Într-o declaraţie extrem de scurtă, preşedintele Klaus Iohannis l-a anunţat ca premier interimar pe Mihai Fifor. Şeful statului vrea să se pună capăt repede acestei perioade de criză, de aceea a convocat toate partidele la Cotroceni, chiar astăzi.

Consultările vor începe la ora 12.00, cu reprezentanţii PSD şi ALDE. La ora 13.00, urmează PNL, la 14.00 - USR, la 14.30 - PMP, iar la 15.00 - UDMR. Reprezentanţii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale se vor întâlni cu preşedintele Iohannis la ora 15.30.

Social-democraţii au nominalizat-o în şedinţa Comitetului Executiv Naţional pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, urmând ca ALDE să se reunească miercuri în şedinţa conducerii pentru a valida oficial propunerea PSD. Pe de altă parte, opoziţia susţine alegeri anticipate.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că Viorica Dăncilă este un europarlamentar respectat la Bruxelles, iar desemnarea ei ca premier va ajuta România în procesul de pregătire a preluării, anul viitor, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Dragnea a precizat că va face parte din delegaţia care va merge la Cotroceni alături de secretarul general al PSD, Marian Neacşu, şi de încă un social-democrat, al cărui nume nu este încă stabilit, precum şi de doi reprezentanţi ai ALDE. Potrivit ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, ALDE va fi reprezentată la consultările de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier de secretarul general al formaţiunii, Daniel Chiţoiu, şi de vicepreşedintele Graţiela Gavrilescu.

Partidul Naţional Liberal va merge la Cotroceni cu mandatul de a solicita alegeri anticipate, în măsura în care este posibil constituţional, iar în cazul în care nu se poate acest lucru, să nu refuze răspunderea de a forma o majoritate parlamentară care să sprijine un guvern fără PSD, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

USR va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu propunerea de organizare de alegeri anticipate şi nu va avansa un nume de premier, potrivit preşedintelui partidului, Dan Barna.

USR s-a declarat dispus să sprijine un premier liberal şi să voteze în Parlament orice formulă din care PSD ar fi exclus.

Delegaţia USR la Cotroceni va fi compusă din Dan Barna,Vlad Alexandrescu, Elek Levente, Ionuţ Moşteanu şi Florina Presadă.

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat că acest partid va participa la consultările de la Palatul Cotroceni şi are o propunere de premier, pe care însă nu a dorit să o facă publică.

Liderul PMP a refuzat să precizeze dacă pentru obţinerea unei majorităţi care să sprijine propunerea PMP şi formarea unei majorităţi parlamentare popularii ar apela şi la UDMR.

Delegaţia UDMR care va participa la consultări va fi formată din liderul uniunii, Kelemen Hunor, deputatul Korodi Attila, senatorul Cseke Attila şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a declarat, pentru AGERPRES, că delegaţia deputaţilor aparţinând minorităţilor va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu "un mandat de informare" şi cu speranţa că peste şase luni nu vor fi reluate demersurile pentru o nouă formulă guvernamentală.

El a precizat că grupul minorităţilor naţionale nu a susţinut niciun Guvern în legislatura aceasta. Delegaţia grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor va fi formată din deputaţii Varujan Pambuccian, Dragoş Zisopol, Iulius Firczak şi Giureci-Slobodan Ghera.

Şeful statului are dreptul constituţional de a respinge candidatul propus de partide, lucru care s-a şi întâmplat în urmă cu un an, când primul nume avansat de PSD, Sevil Shhaideh, nu a fost acceptat de Klaus Iohannis.

Similare