Romania La Zi

Oficial! 27 martie, sărbătoare naţională în România

post-img

Ziua de 27 martie a devenit sărbătoare naţională în România. Cu votul a 260 de deputaţi din 271 s-a stabilit ca Ziua Unirii Basarabiei cu România să devină sărbătoare naţională.

Astfel, în această zi vor fi organizate manifestaţii culturale care vor avea menirea să promoveze unirea Basarabiei cu România. 

Ziua Unirii Basarabiei cu România va putea fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice dedicate acestei sărbători.

Amintim că la 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a votat unirea Basarabiei cu patria mamă.