Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est de la Sibiu şi-a început joi activitatea, ca urmare a unei ceremonii de redislocare temporară care a avut loc în cazarma Centrului de Perfecţionare pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană din garnizoana Sibiu, informează MApN, printr-o postare pe Facebook.
“În contextul demersului de adaptare a structurii de comanda NATO, propuneam Alianţei dezvoltarea pe teritoriul naţional a unei capabilităţi de comandă şi control, ca urmare a necesităţii de adaptare a structurilor defensive naţionale şi aliate la mediul de securitate stabil din regiunea Mării Negre şi a flancului de est al Alianţei. De la înfiinţare şi până astăzi, când participăm la ceremonia prilejuită de redislocare şi începere a Comandamentului din zona Sibiu, mare parte din agenda militară a fost construită în funcţie de evenimentele acestui Comandament: activare în structura militară a NATO, obţinerea statutului de comandament militar internaţional, realizarea capacităţii operaţionale initiate”, a spus generalul-locotenent Petrescu, citat de oradesibiu.ro.
Această structură a fost înfiinţată în anul 2020, iar în data de 14 iunie anul acesta, în aceeaşi zi cu summitul NATO, la finalul exerciţiului de comandament DEFENDER-Europe 21 CAX/CPX, a fost declarată Capacitatea Operaţională Iniţială.
HQ MNC-SE are misiunea de a asigura monitorizarea evoluţiilor din mediul de securitate, coordonarea forţelor din cadrul prezenţei aliate din regiune, precum şi integrarea operaţională a forţelor aliate la criză şi conflict.