Romania La Zi

Ministrul Ţuţuianu: România salută anunţul preşedintelui Trump privind suplimentarea trupelor americane în Afganistan

post-img

România salută anunţul preşedintelui Donald Trump de a suplimenta trupele americane în Afganistan, a declarat pentru AGERPRES ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu.

"La ultima reuniune ministerială NATO de la Bruxelles s-a luat în discuţie dimensiunea şi viitorul rol al Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan. România salută anunţul făcut de preşedintele Donald Trump de a suplimenta trupele americane în Afganistan. Acest anunţ demonstrează angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de Afganistan, dar şi responsabilităţile autorităţilor locale şi ale partenerilor regionali pentru securitatea din zonă", a afirmat Ţuţuianu.

Totodată, acesta a precizat că şi ţara noastră ar putea să-şi suplimenteze efectivele la misiunea 'Resolute Support' care priveşte Afganistanul.

"În acest moment, România participă în Afganistan cu 626 de militari, iar în şedinţa din 4 iulie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a luat în discuţie suplimentarea participării româneşti la misiunile care se desfăşoară în afara teritoriului naţional, inclusiv la misiunea 'Resolute Support', care priveşte Afganistanul. Mai fac precizarea că România este al patrulea contributor de trupe din Alianţă în teatrele de operaţie din Afganistan, iar NATO contribuie de mai bine de zece ani atât prin ISAF, cât şi prin misiunea 'Resolute Support', România fiind parte a acestor eforturi încă din anul 2002", a spus Adrian Ţuţuianu.

Preşedintele american Donald Trump a exclus luni orice retragere a SUA din Afganistan, deschizând calea pentru suplimentarea numărului de soldaţi în această ţară.

Într-un discurs susţinut luni, preşedintele american nu a oferit nicio cifră sau scadenţă, considerând că ar fi "contraproductiv", dar a subliniat convingerea sa că o retragere rapidă din Afganistan ar crea un vid de care ar profita "teroriştii", atât cei din Al-Qaida, cât şi din gruparea Stat Islamic (SI).