Romania La Zi

Primăria Bucureşti va oferi un ajutor financiar de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut

post-img

Un stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei româneşti va fi acordat pentru fiecare nou-născut, conform unui proiect de hotărâre, adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a declarat, în debutul şedinţei, că suma va fi acordată atât pentru copiii născuţi în maternităţile de stat, cât şi în cele private, pentru a nu se crea discriminări, având în vedere că stimulentul este destinat copilului. 

„Cred că, practic, vom pune capăt prin acest stimulent financiar acelui fenomen al 'copiilor invizibili', care se nasc, trăiesc, cresc în familii, dar nu au certificat de naştere, la 14 ani nu au o carte de identitate, nu pot fi vaccinaţi, nu pot să fie înscrişi la şcoală”, a spus Gabriela Firea.

Pentru obţinerea stimulentului, este necesar ca măcar unul dintre părinţi să aibă domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Bucureşti, iar naşterea copilului să fi fost înregistrată într-o maternitate din cadrul unităţilor sanitare cu paturi de la nivelul capitalei. Cererea privind acordarea stimulentului se va depune la DGASMB, împreună cu documentele doveditoare: certificatul de naştere al copilului; o cerere tipizată; biletul de ieşire din spital/ certificat medical constatator al naşterii emis de către unitatea sanitară; extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz.

Termenul de depunere a dosarului este o lună de la data naşterii copilului.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică din România, în perioada 2010 — 2015, numărul nou-născuţilor, ai căror părinţi au rezidenţa pe raza municipiului Bucureşti, a scăzut, astfel că, dacă în anul 2010 s-au înregistrat 21.147 de copii, în 2015 au fost 19.255. Totodată, datele Eurostat bazate pe recensământul din 2011 arată că România se află printre primele cinci state în care declinul demografic este cauzat atât de sporul natural negativ, cât şi de migraţia netă cu valori negative.