Romania La Zi

Comisia Europeană a aprobat peste 77 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare, tratare şi reciclare a deşeurilor în judeţul Galaţi

post-img

Comisia Europeană a aprobat joi o investiţie de peste 77 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare, tratare şi reciclare a deşeurilor în judeţul Galaţi.

Potrivit caleaeuropeana.ro, cu referire la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Investiţia va oferi un serviciu mai integrat, mai eficient şi mai durabil de gestionare a deşeurilor, îmbunătăţind calitatea mediului în beneficiul a peste 500 000 de locuitori.

”Această investiţie în cadrul politicii de coeziune va contribui la îmbunătăţirea sănătăţii şi a calităţii vieţii persoanelor care locuiesc în judeţul Galaţi. Va îmbunătăţi şi mediul prin reciclarea materialelor altfel irosite şi va stimula dezvoltarea biodiversităţii locale şi a activităţilor economice”, a precizat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Conform acestui proiect, întreaga populaţie din judeţ va avea acces la serviciul de salubrizare până la sfârşitul anului 2021, aspect deosebit de benefic pentru persoanele din zonele rurale, din rândul cărora doar 45 % au, în prezent, acces la astfel de servicii.

Infrastructura nou-creată va spori reutilizarea şi reciclarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, sticlă şi lemn şi va reduce cantitatea de deşeuri care vor ajunge la gropile de gunoi.

De asemenea, astfel, deşeurile menajere periculoase şi deşeurile voluminoase vor putea fi tratate corespunzător. Investiţia va genera aproximativ 300 de locuri de muncă noi în perioada de construcţie şi aproximativ 380 pe parcursul fazei operaţionale.

Fondurile vor veni astfel în sprijinul României de a îmbunătăţi sistemul de colectare, tratare şi reciclare a deşeurilor, mai ales în contextul în care România este vizată de o procedură de infringement pentru că a nu transpus directiva europeană ce vizează acest capitol.

În România, 101 depozite de deşeuri neconforme, care au beneficiat de o perioadă de tranziţie, ar fi trebuit să fie închise până în iulie 2019. Conform informaţiilor primite din partea României, doar 86 de depozite de deşeuri sunt în prezent închise şi reabilitate.