Romania La Zi

VIDEO. Comisarul european pentru Migraţie: Cerem Consiliului să decidă primirea României şi Bulgariei în familia Schengen

România şi Bulgaria trebuie primite în Schengen, pentru că prin aderarea lor spaţiul de liberă circulaţie ar funcţiona mai bine. Declaraţia a fost făcută de comisarul pentru Migraţie, Dimitris Avramopoulos.

„Absenţa graniţelor interne este esenţa Schengen. Dar într-o zonă fără controale la frontieră, ne preocupă ameninţările de peste graniţă sau cele ce ţin de securiatea internă. De aceea, trebuie să facem tot posibilul să menţinem echilibrul între liberă circulaţie şi mobilitate, pe de o parte, şi securitate, pe de altă parte. Un Schengen mai puternic înseamnă unificarea spaţiului de liberă circulaţie. Cerem Consiliului să decidă, în sfârşit, primirea României şi Bulgariei în familia Schengen. Nu e doar politic o decizie justă, ci şi din punctul de vedere al securităţii”, a declarat comisarul european pentru Migraţie, Dimitris Avramopoulos.

Comisia Europeană propune modificări ale regulilor în spaţiul Schengen. Între ele, reintroducerea controalelor la frontiere pentru o perioadă de până la trei ani, în anumite cazuri, pentru a face faţă unor ameninţări precum terorismul.