Romania La Zi

Cod portocaliu de vreme rea în cinci judeţe din România

post-img

Judeţele vizate de avertizarea de cod portocaliu sunt Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău. Începând cu ora 16:00, până joi, la ora 10:00, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată în aceste judeţe şi pe arii extinse se vor înregistra cantităţi importante de apă, cuprinse între 50-70 l/mp.

De asemenea, este emisă o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului şi cantităţi de apă însemnate în restul ţării - cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea - începând de miercuri, de la ora 11:00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până joi, la ora 21:00, în cea mai mare parte a ţării se vor înregistra perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi cu precădere în nord-vestul ţării şi în zona Carpaţilor Occidentali pe arii restrânse 50-60 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55-60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65-70 km/h şi vijelii.