Romania La Zi

Bucureştiul se poziţionează, în ultimii ani, ca una dintre cele mai sigure capitale europene

post-img

Bucureştiul este una dintre cele mai sigure capitale europene, potrivit datelor din ultimii ani, datorită măsurilor preventive luate de poliţie şi de celelalte structuri abilitate, dar şi ca urmare a migraţiei infractorilor către ţările occidentale. Concluzia aparţine unui studiu prezentat de Fundaţia Comunitară Bucureşti.

Potrivit jurnalistului Vlad Odobescu, unul dintre cei care au colectat datele, într-un clasament care ordonează 100 de oraşe europene după indicele siguranţei, Bucureştiul ocupă locul 29, imediat după Brno (Republica Cehă).

„Capitala României stă mai prost decât Clujul, Timişoara, Ljubljana, Varşovia sau Zagreb, dacă e să luăm doar Europa de Est, dar mai bine decât Praga, Bratislava sau Vilnius”, susţine jurnalistul.

Indicatorii Vital Signs privind domenii cheie ale calităţii vieţii au fost colectaţi în ultimele luni ale anului 2016 direct de la instituţiile publice care generează date, la care se adaugă informaţii preluate din cercetări sau studii academice, sub coordonarea universităţilor, şi vizează evoluţia activităţii din domeniile cercetate pe o perioadă de trei ani (2013 — 2016).

Fundaţiile comunitare folosesc Vital Signs, un instrument de cercetare dezvoltat în Canada, utilizat în comunitate pentru a monitoriza, pe baza unei metodologii, situaţia din domenii cheie de acţiune pentru identificarea nevoilor noi sau a oportunităţilor de acţiune, conform directorului executiv al FCB, Alina Kasprovschi.