Romania La Zi

121 de milioane de lei pentru reabilitarea celui mai mare spital de copii din estul României

post-img

Contractul de finanţare pentru reabilitarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi a fost semnat de Marius Nica, ministrul delegat pentru fonduri europene. Investiţia de 121 de milioane de lei, dintre care 88 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, este destinată creşterii eficienţei energetice a clădirii.

Reabilitarea şi modernizarea celui mai mare spital de pediatrie din estul României, care deserveşte şase judeţe, se impunea cu necesitate, deoarece clădirea, construită în anul 1970, s-a degradat continuu.

Pe parcursul a aproape cinci ani urmează să se desfăşoare aici lucrări precum reabilitarea termică prin anveloparea clădirii, reabilitarea sistemului de încălzire şi de furnizare a apei calde de consum, instalarea unui sistem de panouri solare, ca formă alternativă de producere a apei calde de consum, instalarea şi modernizarea sistemelor de climatizare şi ventilare mecanică, modernizarea a cinci ascensoare, realizarea unei instalaţii de distribuţie a gazelor medicale, realizarea unei instalaţii electrice de paratrăsnet şi priză de pământ, precum şi pregătirea personalului pentru exploatarea noilor echipamente.

De acest proiect vor putea beneficia cei peste 800 mii de copii din regiunea Nord-Est, precum şi cei peste 48 mii de pacienţi consultaţi şi trataţi anual în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf Maria” Iaşi, proveniţi din întreaga Regiune de Dezvoltare Nord-Est.

În mod indirect, de rezultatele implementării proiectului vor beneficia, practic, toţi locuitorii judeţului Iaşi (930 de mii de persoane), locuitorii Regiunii Nord Est (peste trei milioane de persoane), sistemul public de sănătate al Regiunii de Dezvoltare Nord – Est, precum şi agenţii economici contractaţi pentru realizarea lucrărilor şi/sau livrarea echipamentelor în cadrul proiectului.

Proiectul Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară - 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii - 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul locuinţelor.