ECONOMIC

O supravietuitoare a violenţei în familie din Căuşeni a reuşit să-şi deschisă o mică afacere şi să obtină independenta financiara faţă de soţul agresor

O supravietuitoare a violenţei în familie din Căuşeni a reuşit să-şi deschisă o mică afacere şi să obtină independenta financiara faţă de soţul agresor. Femeia de 37 de ani, mamă a trei copii, coase lenjerie de pat şi pijamale pentru cei mici. A reuşit să-şi deschid afacerea cu SPRIJINUL Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

În urmă cu doi ani, Svetlana Bostan a găsit curajul să-şi părăsească soţul violent şi să înceapă o nouă viaţă. Cu trei copii mici şi fără nicio sursă de existenţă, a cerut ajutor la Asistenţa Socială, şi a ajuns la Centrul maternal "Pro Familia" din Căuşeni.

SVETLANA BOSTAN beneficiară proiect: „Nu aveai cui să-i spui, cui să te jelui, cu cine să vorbeşti. Eu mă strădui toate aceste probleme să nu le amintesc. Am mutat foaia şi am luat-o de la început. M-am dus înainte şi am înţeles că eu pot foarte multe.”

Centrul i-a oferit găzduire doar 7 luni. Svetlana s-a mutat la mama ei, într-un apartament mic, din Căuşeni. De dragul copiilor, a învăţat să lupte şi a muncit din greu.

SVETLANA BOSTAN beneficiară proiect: „Am început să-mi revin. Am ieşit la lucru, să comunic cu altă lume. Aşa eu stăteam cu copii numai acasă. Noi femeile ne socotim că suntem mai slabe ca bărbaţii dar nu-i aşa. Toate puterile şi tot ceea ce fac imi dau copiii. Eu dimineaţă mă scol, ei deschid ochişorii mari, încep a zâmbi şi gata, asta e puterea mea pentru toată ziua. "

În urmă cu 3 luni a aflat despre proiectul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, prin care se acordă asistenţă pentru femeile aflate în dificultate. Aşa  a reuşit să-şi deschidă o mică afacere în croitorie.  

SVETLANA BOSTAN beneficiară proiect: „Eu am învăţat, am făcut practică. Am avut maşină de cusut  rămasă de la bunica. Dacă ţineţi minte cum era înainte cu roată. "  

A cumpărat o maşină modernă de cusut, materiale şi accesoriile necesare pentru a coase lenjerie de pat şi pijamale pentru copii. În cadrul proiectului a beneficiat şi de instruire în domeniul antreprenoriatului, asistenţă juridică pentru înregistrarea afacerii şi licenţă pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător.

SVETLANA BOSTAN beneficiară proiect: „Cu ajutorul la toate acestea poate închiriez o încăpere mică, încep să realizeze lucrările mele. Am în plan aşa ceva pentru că începutul e aşa, câteva comenzi. Iacă la scoală pentru nişte copilaşi fac pernuţe pentru scăunel. De la pernuţe mergem mai departe, vreau să cos nişte costumaşe pentru gradiniţa. Să nu avut toată tehnica, ce mi s-a oferit nu reuşeam nimic."

Cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în cadrul Parteneriatului Local de Ocupare, zeci de femei din Căuşeni, aflate în dificultate si-au deschis afaceri în diferite domenii.  Proiectul este finanţat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare.