ACTUALITATE

Reacţia lui Ion Chicu la declaraţiile premierului român Ludovic Orban făcute la Bruxelles, despre actualul Guvern al R. Moldova

post-img

Premierul Republicii Moldova spune că are „mult mai multe preocupări, decât să comenteze declaraţii”. Aceasta este reacţia lui Ion Chicu la declaraţiile premierului român Ludovic Orban precum că actualul guvern al Republicii Moldova, condus de Ion Chicu, nu poate fi considerat „un partener serios".

„Avem un PAG (Plan de acţiuni al Guvernului) de implementat, al cărui obiectiv suprem este alinierea ţării noastre la cele mai înalte standarde europene. Când să mai avem timp de comentarii? Şi-apoi, toată atenţia noastră este la ce cred cetăţenii noştri despre ce face sau ce nu face guvernul. Experienţa mea (nici de o sută de zile în fruntea unui guvern) îmi spune că anume aceasta ar trebui să fie abordarea unui guvern serios”,  a declarat premierul Ion Chicu pentru TVR MOLDOVA. 

Amintim că, aflat în prima sa vizită oficială în calitate de prim-ministru al României la Bruxelles, Ludovic Orban a declarat că tot ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova reprezintă o involuţie, care creează îngrijorare.

Premierul de la Bucureşti spune că le-a mai transmis oficialilor europeni că actualul guvern al Republicii Moldova, condus de Ion Chicu, nu poate fi considerat „un partener serios".