POLITIC

VIDEO. Schimb de replici între guvernare şi Preşedinţie pe subiectul limitării atribuţiilor lui Igor Dodon

Instituţia prezidenţială de la Chişinău este supărată foc pe guvernarea proeuropeană. Proiectul care-i limitează preşedintelui Dodon competenţele în domeniul Apărării Naţionale contravine recomandărilor Comisiei de la Veneţia, spun consilierii preşedintelui Republicii Moldova.

În replică, autorii documentului susţin că transferul de competenţe de la preşedinţie la Guvern, nu face decât să ajusteze legislaţia la normele unei republici parlamentare.

În prezent, legea cu privire la apărarea naţională prevede că şeful statului este cel care înaintează Parlamentului propuneri privind participarea sau neparticiparea militarilor armatei naţionale la operaţiuni militare de menţinere a păcii, sau în scopuri umanitare. Dacă proiectul democraţilor, care a ajuns în comisiile parlamentare, va fi votat în plen, această competenţă va reveni Guvernului.

„Comisia de la Veneţia nu o dată în avizele sale atunci când s-a solicitat opinia acestora privind mărirea competenţelor preşedintelui a spus că competenţele preşedintelui pot fi modificate doar pentru următorul preşedinte. Respectiv orice reducere a competenţelor nu pot fi impuse actualui preşedinte, decât preşedintelui care va lua următorul mandat”, a declarat consilierul prezidenţial, Maxim Lebedinschi.

Tot spre Guvern pleacă şi prerogativa de numire sau destituire din funcţie a comandantului Trupelor de Carabineri.

„Este comandantul suprem, nu le place, este problema lor. Dacă guvernanţii nu au inteligenţa de a găsi un compromis, asta nu este problema instituţiei prezidenţiale”, a adăugat Maxim Lebedinschi.

Autorii proiectului spun că astfel vor fi evitate situaţiile când militarii nu participă la experciţii sau stagii de instruire în străinătate din cauza şefului statului.

„Doar unele competenţe sunt recalibrate între Guvern şi preşedintele ţării astfel ca să nu existe blocaje instituţionale pe viitor”, a replicat democratul Sergiu Sîrbu.

Anterior, preşedintele Dodon a intezis participarea militarilor Armatei Naţionale la exerciţii în România şi Ucraina, invocând statutul de neutralitate a ţării.