POLITIC

VIDEO. Mai mulţi europarlamentari critică decizia autorităţilor de la Chişinău de a schimba sistemul electoral

Republica Moldova – subiect de dezbateri în Parlamentul European. Deputaţii europeni s-au împărţit în două tabere. În timp ce unii critică decizia autorităţilor de la Chişinău de a trece la sistemul electoral mixt şi cer suspendarea fondurilor dedicate acestei ţări, alţii spun că Moldova trebuie sprijinită de UE, în caz contrar, Republica Moldova va fi cedată sub influenţa Federaţiei Ruse.

Deputaţii popular europeni şi cei ai Alde din Parlamentul European au criticat autorităţile de la Chişinău pentru că au ignorat recomandările Comisiei de la Veneţia şi au schimbat sistemul electoral. Eurodeputaţii spun că sistemul mixt nu oferă suficientă reprezentativitate pentru toate partidele din Republica Moldova.

Pe de altă parte, social-democraţii europeni au declarat că votul mixt este unul democratic, care conţine 80% din recomandările Comisiei de la Veneţia.
 
La finalul sesiunii trecute, parlamentul de la Chişinău a votat trecerea la sistemul electoral mixt. Ceea ce înseamnă că în 2018, la alegerile parlamentare, 50 de deputaţi vor fi aleşi în baza listelor de partid şi 51 în baza circumscripţiilor uninominale.