POLITIC

Radu Carp: Singura opţiune pe care o are Moldova este integrarea europeană

post-img

Parcursul Republicii Moldova este unul european, iar datorită fondurilor venite din UE, Moldova arată astăzi mult mai bine. De această părere este Radu Carp, doctor în drept, expert în politică externă de la Bucureşti, invitat la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR MOLDOVA.

Potrivit acestuia, niciun alt partener economic al Republicii Moldova nu ar putea fi alternativa Uniunii Europene.

„Nimeni nu poate nega faptul ca astăzi Republica Moldova arată mai bine datorită fondurilor Uniunii Europene. Nu există niciun alt partener economic care să ofere o alternativă Republicii Moldova. Dacă cineva susţine un alt lucru la Chişinău sau la Bucureşti, se înşeală sau doreşte să-i înşele pe ceilalţi. Rusia, în momenul de faţă, chiar investeşte foarte mult în industria de apărare, din punct de vedere economic, raportul este de 1 la 4. UE este de patru ori mai puternică”, menţionează Radu Carp.

Expertul în politică externă consideră că UE are ce să ofere Republicii Moldova. „Chiar dacă mulţi din Republica Moldova nu-şi dau seama, dar evoluţia acestui stat de pe urma fondurilor europene este absolut vizibilă. Nimeni nu poate să nege că astăzi Republica Moldova arată mai bine datorită implicării europene”, spune invitatul emisiunii „Punctul pe Azi”.

Radu Carp afirmă că la Bruxelles fiecare ban care este investit în Republica Moldova se ştie exact de unde a venit şi unde se duce. Republica Moldova nu are de făcut foarte mult decât să spună că integrarea europeană este opţiunea ei pentru a merge mai departe.