POLITIC

Proiect: Un deputat PSRM propune ca preşedintele Republicii Moldova să poată fi membru de partid

post-img

Deputatul PSRM Vasile Bolea a înregistrat un proiect în Parlament, prin care propune abrogarea unui articol din Codul Electoral. Este vorba despre o prevedere care odată abrogată, va permite preşedintelui Republicii Moldova să fie membru şi chiar preşedinte de partid.

 Conform proiectului, Bolea propune abrogarea unul alineat din art. 123 din Codul Electoral, care prevede că „până la validarea mandatului, candidatul ales la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova prezintă Curţii Constituţionale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplineşte nicio altă funcţie publică sau privată”.

Deputatul spune că această prevedere încalcă normele constituţionale referitor la libertatea asocierii.
 
Amintim că înainte de a deveni preşedinte, Igor Dodon a fost deputat şi preşedintele Partidului Socialist. Odată cu accederea sa în funcţia de şef de stat, acesta a fost obligat prin lege să renunţe la calitatea sa de membru a partidului.