POLITIC

Prima întrevedere a lui Oleg Serebrian în funcţia de viceprim-ministru pentru reintegrare. Cu cine a avut discuţii proaspătul oficial

post-img

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova Claus Neukirch, primind felicitări în legătură cu nominalizarea în această funcţie.

În cadrul dialogului a fost exprimată disponibilitatea menţinerii unei conlucrări productive, inclusiv în cooperarea cu Preşedinţia în exerciţiu polonă a OSCE exercitată în anul 2022, având la bază priorităţile trasate şi necesitatea promovării procesului de reglementare transnistreană.

Totodată, a fost evidenţiată necesitatea desfăşurării unui dialog constructiv în formatele de negocieri existente, în vederea identificării unor soluţii viabile, care să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.