POLITIC

PCRM împlineşte 24 de ani de la înregistrarea formaţiunii politice

post-img

Motiv desărbătoare pentru membrii şi simpatizanţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. La 22 octombrie 1993 PCRM a fost înregistrat de către Ministerul Justiţiei în calitate de partid politic.

„Pentru noi, comuniştii, aceasta nu e o simplă şi nici ordinară dată. Şi asta pentru că fiecare din aceşti 24 de ani au fost pentru noi ani de luptă şi de muncă. Luptă în numele triumfului idealurilor noastre, pentru echitate socială, pentru egalitate şi internaţionalism. Muncă în numele consolidării statalităţii Republicii Moldova, pentru statornicirea şi dezvoltarea ţării noastre”, se arată într-un mesaj publicat pe siteul comunistul.md.
 

Din momentul constituirii sale, PCRM a fost condus de trei copreşedinţi: Vladimir Voronin, Andrei Neguţă şi Fiodor Manolov. În perioada anilor 1994–2001 Vladimir Voronin a ocupat funcţia de Prim-secretar al CC PCRM, iar din 22 aprilie 2001 exercită funcţia de preşedinte al Partidului Comuniştilor.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova s-a aflat la guvernare în perioada anilor 2001–2009. După alegerile parlamentare din iulie 2009, PCRM este partid parlamentar aflat în opoziţie.

PCRM este membru al Uniunii Partidelor Comuniste (UPC-PCUS) şi membru al Partidului Stângii Europene.