Premierul Pavel Filip a transmis un mesaj de felicitare omologului său rus, Dmitri Medvedev, cu prilejul numirii în funcţia de premier al Federaţiei Ruse.
Pavel Filip a reconfirmat deschiderea Guvernului Republicii Moldova pentru o conlucrare eficientă şi asigurarea unui dialog constructiv cu Federaţia Rusă, în beneficiul ambelor părţi.
Totodată, Pavel Filip l-a felicitat şi pe premierul Republicii Armenia, Nikol Paşinean, cu ocazia învestirii în funcţie.
Pavel Filip i-a urat omologului său armean succes în exercitarea funcţiei şi s-a arătat deschis pentru aprofundarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi Republica Armenia, bazate pe înţelegere şi respect reciproc.