POLITIC

PAS: Sistemul mixt cu un singur tur este un dar pentru Igor Dodon de la PDM

post-img

Prin aplicarea sistemului electoral mixt cu un singur tur există riscul ca, după alegeri, Parlamentul să nu mai reprezinte cetăţenii şi, în acest sens, un exemplu relevant îl reprezintă alegerile locale din municipiul Chişinău. Este poziţia Partidului Acţiune şi Solidaritate. Potrivit PAS, sistemul mixt într-un sigur tur este un dar de la PDM pentru Igor Dodon, pentru că PSRM vor obţine majoritate constituţională.

Preşedintele PAS, Maia Sandu, a declarat într-o conferinţă de presă că, acum un an, Partidul Democrat şi Partidul Socialiştilor promovau cu insistenţă sistemul electoral mixt, iar într-un final, au făcut acest lucru, în pofida protestelor opoziţiei, dar şi a mesajelor critice venite din partea instituţiilor europene. Atunci autorii sistemului mixt spuneau că această legea va permite ca Parlamentul să fie mai reprezentativ, să-i reprezinte pe toţi cetăţenii care merg la vot.

„În alegerile din municipiul Chişinău am putut obţine dovezi clare despre cât de periculos este sistemul electoral pe care guvernarea intenţionează să-l aplice la alegerile parlamentare din toamnă. Dacă analizăm rezultatele primului tur al alegerilor din Chişinău, o să vedem că, dimpotrivă, acest sistem este foarte nereprezentativ”, a notat Maia Sandu.

Sergiu Litvinenco, membru în Biroul permanent naţional PAS, a menţionat că, analizând la rece, cu cifrele pe masă, se ajunge la concluzia că „Partidul Democrat cedează Republica Moldova Federaţiei Ruse putiniste”. Potrivit lui, în condiţiile în care alegerile parlamentare vor fi în două tururi, partidele proeuropene vor câştiga în Chişinău, din totalul de 11 circumscripţii –  şase, pe când socialiştii – cinci. Rezultatul de 6 la 5 în favoarea proeuropenilor reflectă pe deplin rezultatul votului cetăţenesc de 52% la 48% (din turul doi al alegerilor din Chişinău). Însă, în condiţiile în care alegerile parlamentare vor fi într-un singur tur, aşa cum prevede legea la ora actuală, partidele proeuropene vor câştiga în Chişinău doar două circumscripţii, pe când socialiştii – nouă.

„Sistemul electoral mixt într-un singur tur este total nereprezentativ, deoarece el generează o transformare injustă şi contrară voinţei electoratului, a votului în mandate. La nivel practic, acest lucru avantajează exclusiv Partidul Socialiştilor, pentru că PSRM deşi a luat doar 40% din voturi în primul tur şi 47% în turul II, ar obţine 80% de mandate, adică 9 mandate din totalul celor 11”, a opinat Sergiu Litvinenco.

Membrii PAS solicită anularea sistemului electoral mixt şi afirmă că va informa instituţiile internaţionale, deja cu probe concrete, despre caracterul antidemocratic al sistemului electoral mix într-un singur tur.