POLITIC

Igor Dodon va solicita suport din exterior în disputele cu majoritatea de la guvernare

post-img

Preşedintele Igor Dodon îi va ruga pe partenerii europeni să facă presiuni asupra coaliţiei de la guvernare ca să accepte sistemul electoral mixt, dar ar putea recurge şi la acţiuni mult mai dure, cum ar fi boicotarea alegerilor şi proteste în masă.

Declaraţia a fost făcută de către şeful statului miercuri seara, în cadrul emisiunii “Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

“Chiar mâine la Strasbourg va pleca consilierul meu Maxim Lebedinschi, iar peste câteva zile va pleca şi Andrei Neguţă. Cu ajutorul partenerilor străini vom face presiuni asupra PDM ca să voteze sistemul electoral mixt”, a declarat şeful statului.

Igor Dodon a spus că proiectul său prevede ca jumătate din deputaţi să fie aleşi în baza listelor de partid, iar jumătate dintre deputaţi să fie aleşi în baza votului uninominal. “Eu propun ca diasporei şi Transnistriei să-i revină posibilitatea de a alege jumătate dintre deputaţii aleşi în baza votului uninominal. Cealaltă jumătate să fie aleasă de regiuni, în special cele populate de minorităţi etnice.  De exemplu, Găgăuzia va putea să aibă doi-trei deputaţi în Parlament”.

Preşedintele ţării a mai spus că actualul sistem de vot va rămâne în istorie. “În câteva săptămâni va fi clar după care sistem de vot se va vota la alegerile din 2018. Fie că va fi rămâne sistemul nostru sau va trece cel al PDM. Dar actualul sistem la sigur nu va rămâne”, a mai comunicat preşedintele.

Igor Dodon a mai declarat că a fost de datoria sa pentru a veni cu o soluţie de compromis: “Având situaţia dată, în calitatea mea de preşedinte trebuia să vin cu o propunere care să asigure echilibrul. Am discutat cu partenerii europeni despre situaţia creată şi mi-au spus să găsesc o soluţie de compromis. Sistemul electoral mixt şi-a demonstrat eficienţa în mai multe state din lume şi va permite mai multor partide politice să îşi continue existenţa”, a spus şeful statului.

Săptămâna aceasta, preşedintele Igor Dodon a propus ca Republica Moldova să treacă la sistemul electoral mixt. Anterior, PDM a lansat iniţiativa de înlocuire a sistemului proporţional în vigoare cu sistemul majoritar.