POLITIC

Guvernul şi Parlamentul se vor convoca în şedinţă comună

post-img

Agendele de lucru ale Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova vor fi sincronizate vineri, 13 octombrie, într-o şedinţă specială a celor două instituţii. La discuţii vor participa membrii cabinetului de miniştri şi deputaţii.

În cadrul şedinţei va fi examinată implementarea Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare în a doua jumătate a anului 2017, precum şi a Planului legislativ pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru 2017.

De asemenea, miniştrii şi deputaţii vor discuta despre realizarea angajamentelor faţă de Fondul Monetar Internaţional şi vor trasa priorităţile pentru perioada următoare în agenda comună Guvern – Parlament.