POLITIC

Expert de la Chişinău: Moldova este forţată să combine Uniunea Euroasiatică şi CSI cu integrarea europeană

post-img

Politica externă a Moldovei oscilează fără pauze ca urmare a iniţiativelor preşedintelui Igor Dodon, menite să împingă ţara în direcţia estică. Schisma geopolitică devine o realitate cotidiană tot mai pregnantă, iar consecinţele sunt puternic subestimate. De această părere este expertul Dionis Cenuşă.

Într-un comentariu pentru IPN, Cenuşă susţine că „ramificaţiile geopolitice generate de către preşedintele Dodon şi opoziţia socialistă sunt exploatate de către guvernarea coordonată de liderul democraţilor, Vladimir Plahotniuc. Sondajele recente indică însă că clivajele geopolitice nu mai oferă sprijinul public de care ar avea nevoie democraţii şi liberalii pentru a putea sări pragul electoral de 6% la alegerile legislative din 2018”.

Potrivit lui, acţiunile preşedintelui din ultima perioadă au rolul de a pregăti şi de a imuniza societatea contra unor manifestări pro-europene, care ar putea să se desfăşoare eventual după o posibilă decizie de a stopa integrarea europeană şi de a o înlocui gradual cu cea euroasiatică. „Paşii preşedintelui în direcţia Rusiei devin tot mai consistenţi şi, respectiv, convingători pentru segmente mai largi de cetăţeni, în timp ce guvernarea este încă tratată cu neîncredere de către populaţie”.

Dionis Cenuşă mai scrie că „ezitările guvernării de a impulsiona reformele nu fac altceva decât să-l ajute şi mai mult pe preşedintele Dodon”.