Deputaţii ar putea rămâne fără asistenţi. În schimb, li se vor da mai mulţi bani
Sursa foto:parlament.md Vizualizari:

Deputaţii ar putea rămâne fără asistenţi. În schimb, li se vor da mai mulţi bani

Postul de asistent în cabinetul deputatului în Legislativ ar putea fi exclus. Iniţiativa aparţine speakerului Andrian Candu şi a fost examinată, în şedinţa de astăzi, a Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană.

Proiectul propune substituirea instituţiei asistentului de deputat prin alocarea unui buget anual oferit deputatului pentru asigurarea activităţii în exercitarea mandatului. Potrivit autorului, în felul acesta deputatul va avea posibilitatea de a contracta asistenţi personali, experţi în diverse domenii conform cerinţelor şi necesităţilor de activitate în procesul legislativ. Totodată, parlamentarii vor putea fi ajutaţi în activitatea lor de un asistent voluntar.
 
Modificările se propun a fi operate în contextul procesului de modernizare a instituţiilor publice, angajament reflectat în Strategia de reformă a administraţiei publice pentru anii 2016-2020 şi în conformitate cu bunele practici şi experienţa parlamentelor statelor UE.
 
Prevederile se propun de a intra în vigoare la 1 februarie 2019.
 
În prezent, conform legislaţiei naţionale, de un cabinet propriu pot fi asistaţi: Preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului, preşedinţii fracţiunilor parlamentare, deputaţii în Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniştrii, miniştrii, Avocatul Poporului, primarul general al municipiului Chişinău şi directorii generali ai autorităţilor administrative centrale.

Proiectul urmează a fi examinat şi votat de plenul Parlamentului.
Similare