POLITIC

Decizia Curţii Constituţionale, în dezbateri. Igor Dodon vine cu câteva scenarii

Autorii sesizărilor la Înalta Curte îşi retrag cererile, sunt lăsate în vigoare doar prevederile ce vizează ajutorul acordat cetăţenilor şi întreprinderilor sau Guvernul votează, din nou, pachetul de legi. Sunt scenariile preşedintelui Igor Dodon pentru depăşirea impasului politic în care s-a pomenit Guvenul, după ce Curtea Constituţională a suspendat pachetul de legi aprobat acum o săptămână prin angajare de răspundere.

Preşedintele Republicii Moldova acuză opoziţia că şi-ar dori blocarea ajutorului promis oamenilor cu venituri mici şi întreprinderilor, pe perioada stării de urgenţă. Potrivit şefului statului, ajutorul de şomaj şi scutirile de taxe şi impozite pentru bussines oricum vor ajunge la destinatari, chiar dacă magistraţii Curţii Constituţionale au decis suspendarea pachetului de legi aprobat prin angajare de răspundere.

"Prima soluţie ar fi ca cei care s-au adresat la Curte să-şi retragă sesizările. A doua soluţie este ca CC în cadrul şedinţei să ia decizia ca legea rămâne în vigoare. Ar putea să suspende câteva articole, dar nu în întregime legea. Şi a treia solutie, dacă nici prima, nici a doua nu va fi, Guvernul să vină cu un nou proiect de lege în Parlament", spune IGOR DODON, preşedintele Republicii Moldova.

Preşedintele Republicii Moldova dă de înţeles că unii reprezentanţi ai opoziţiei care au depus sesizări la Curte, ar avea interese economice ca prevederile legii să nu fie puse în aplicare. Este vorba, în special, de prevederea potrivit căreia 50% din taxa pe care Avia Invest o percepe de la pasageri pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Chisinau să fie virată în fondul de susţinere a populaţiei.

"Noi doar am luat decizia ca 4,5 euro pe care-i încasează cei care au luat ilegal aeroportul în gestiune, noi am luat decizia ca jumătate să mearga în buget. Acum vă daţi seama de ce unii aşa insistent au venit la CC să suspende acest proiect", afirmă IGOR DODON, preşedintele Republicii Moldova.

De cealată parte, autorii sesizării acuză guvernarea de cinism şi spun că scopul lor a fost de a stopa efectul legilor abuzive care au fost introduse intenţionat în pachetul aprobat prin angajare de răspundere, pe lângă proiectele ce vizeaza ajutorul populaţiei pe timp de pandemie.

"Grupul Pro Moldova nu a cerut suspendarea legii, dar a cerut suspendarea acelor prevederi din lege care nu au nicio treabă cu măsurile anticriză. Schemele din duty-free-uri, întârzierea promovării produselor de tutun, taxele la produsele minerale", susţine ANDRIAN CANDU, lider Pro Moldova.

Curtea Constituţională va analiza luni, 13 aprilie, sesizările depuse de deputaţii opoziţiei privind pachetul de legi aprobate prin angajare de răspundere de către Guvern.