POLITIC

CEC atenţionează: Desemnarea candidaşilor la alegerile locale înainte de termen contravine legislaţiei electorale

post-img

Comisia Electorală Centrală atrage atenţia că desemnarea candidaturilor la alegerile locale generale din 20 octombrie, înainte de constituirea consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul II şi, respectiv, de nivelul I, contravine legislaţiei electorale.

Prin urmare, procesele-verbale ale partidelor, organizaţiilor social-politice şi blocurilor electorale privind desemnarea candidaţilor la funcţia de primar şi listele de candidaţi pentru funcţia de consilier în consiliul local vor fi întocmite doar după ce vor fi constituite consiliile electorale de circumscripţie respective.

Potrivit Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor locale generale din data de 20 octombrie curent, consiliile electorale de circumscripţie de nivelul II urmează a fi constituite până la 30 august, iar cele de nivelul I  - până la 4 septembrie curent.

Mai multe informaţii despre particularităţile de desemnare şi înregistrare a candidaţilor la alegerile locale  pot fi găsite în regulamentul aprobat de CEC, accesând următorul link:  http://bit.ly/2MFlD9E.